ca sa zic asa. Sunt proaspat trezit. M-a trezit colega-mea. A doua oara. A doua colega. Prima data m-am trezit cand se tragea apa. Dormeam in cada, in veceu la mine la birou. Veceu din ala misto, imens, cat un apartament adult. Cu o cada mare, frumoasa, pe colt. Plina cu bannere. Pe care am pus o geaca, pe care m-am pus eu, imbracat intr-o alta geaca. Si AAAAAAAAA, m-am trezit fix cand se tragea apa, tocmai se terminase de pisat colega-mea de la contabilitate. Mda. Am uitat sa incui usa, mi-a zis a doua colega care a intrat peste mine Ca adormisem din nou. Bai, mai…
Panseu
M-am cam saturat de spammerii care stau toata ziua pe site-uri de istorie si trancanesc cat ii tine tastatura ca noi, romanii, suntem daci, suntem urmasii Romei, suntem nu mai stiu ce. Cu ce-i ajuta? Eu cred ca astia-s pur si simplu niste frustrati la maxim, complexati cat se poate, care incearca sa fure pentru sine un pic din gloria unor chestii facute de unii acum 2000 de ani. Nu prea ne ridicam la inaltimea conditiei de urmasi ai unor smecheri, parerea mea. Daca am fi urmasii sclavilor pe care-i aveau aia ar fi o onoare prea mare.
Gata, dom’le. S-a facut. Am mers la oameni sa vad ce vor. Sau, mai bine zis, sa vad daca ei stiu ce vor. Am stat de vorba si cu grupuri, si cu oameni individual. Doi dintre oameni erau cat de cat informati, dar restul, majoritatea, nu stiau de la ce vine numele ACTA. Sau ce e – lege, institutie, acord, declaratie, asociatie. Sau ce prevede. Sau cui se adresa protestul – parlamentului, guvernului, presedintiei, UE – cine stie? Deh, prea multe informatii si oamenii n-aveau timp atunci, in mijlocul demontratiei, sa scoata aifoanele si sa intre pe net sa le caute.
Altminteri, mi-a placut. As fi vrut sa stau de vorba cu oameni de toate varstele, dar n-am reusit, pentru ca toti aia pe care i-am vazut eu erau tineri. Daca tinerii iau atitudine, chiar si-asa, in necunostinta de cauza, e bine. M-am mai bucurat si ca erau mai multi manifestanti acolo decat la circul ala de vizavi. In rest, treaba-i urmatoarea: nu se schimba mare lucru, o sa putem sa furam de pe net in continuare, gasesc baietii metode. 2: SOPA e mai periculos decat ACTA. 3 (si cel mai important). Oamenii aia chiar isi inchipuie ca ACTA – sau protestul lor schimba ceva? Or sa faca niste imperii de business mai multi bani? O sa se lase furatul pe net la liber? Poate.
Cert e ca daca nu vor sa plateasca ce-i pe net, exista o veste proasta: oricum plateau si pana acum. N-am auzit de vreo corporatie IT sa dea faliment din cauza pirateriei. Si nici Hollywood-ul nu s-a ruinat ca vede lumea filme pe torrente. Tot plateam. Dar plateam altfel.
Bine ca nu face nimeni o campanie online “hai sa deszapezim”. In 5 ore toate drumurile din tara erau curate pe Facebook.
Stiu, pana acum, tocmai eu am tacut. Dar gata. Gata, frate. Ma duc la revolutiune, ca nu se mai poate. Am si invitatie, daca vreti sa stiti. Nu, nu schimb eu lumea, am stabilit deja asta. Da’ ma duc si ma ocumentez, ca si-asa n-am ce face acasa: iau reportofonul, iau camera foto si acopar evenimentul. Cum care eveniment? Răzmeriţa anti-ACTA, domnule castor! Am mai multe intrebari pregatite pentru participanti, dar primul si cel mai important scop e sa gasesc 10 insi acolo care sa stie ce inseamna ACTA. Macar titlul. O sa ne distram. Stati pe receptie.
Trista concluzie, de dimineata, asa, dar asta este: traiesc intr-o dictatura. Da, eu, suptsemnatul Cristean, am ajuns s-o spun. O definitie de bun simt (daca exista ceva de bun simt la asta) e ca dictatura reprezinta o forma de guvernare in care puterea se exercita fara consimtamantul celor guvernati. Simptomele ar fi faptul ca niste clase au acaparat puterea, nu se tine cont de drepturile omului, iar opozitia nu este recunoscuta. Pai, ia sa vedem: cine are puterea? Les nouveaux riches, care tin partidele in buzunar, oricare ar fi ele. Asta, politic. Pe strada, puterea o au japcarii, clar. Sau oricine, oricum, nu unu’ ca mine. De incompetenti si de hoti nu spun nimic, pentru ca am senzatia ca astea nu-s calitati sau defecte (clase sociale sigur nu sunt), sunt stari de spirit latente specifice si definitorii in sufletul romanesc, care se aprind cum se apropie putin de puterea de care vorbeam mai sus.
Drepturi? Pai, am vreo 3: sa ascult manele cand vor altii, sa astept salariul pana dau doua charactere SF – Dumnezeu si prietenul lui, personajul principal din volumul 2, Isus Cristos, tizul meu. (Chiar, are cineva volumul 2 din Moby Dick? Ca eu nu dau de el.) Si sa fiu mintit in fiecare zi la televizor. Si opozitia? Hm. Pai, cine-i in opozitie azi va fi la putere maine, politicienii din opozitie sunt in opozitie cum sunt eu focsanean in Focsani – in trecere, turist. Si stiti ceva? Avem, io si opozitia politica, cel putin aia din parlament, un mare lucru in comun: facem cu totii opozitie pe banii mei. Incep sa cred ca singura opozitie adevarata suntem, de fapt, io si inca vreo 5 insi cu care mai ies eu la baut. Si ne-asculta cineva? Nu. q.e.d.
Va urma.
Pfuai, io, daca as fi Romica Jurca, Busu, Petre Fumuru sau fetele alea din Libertatea, ma rasculam, zau! Pai cum, cod portocaliu la guvern, ma??? Voi chiar faceti bascalie, misto si sanchi de orice? Nu va e mila ca e tara in criza, ca-i lumea inzapezita? La vara ce culori mai puneti? Sa va judece colegii vostri, meteorologii!
Un ziarist roman a gasit bani pe card! George V., din Bucuresti, redactor la un ziar cu acoperire nationala, a facut o descoperire extraordinara pentru presa din Romania: a gasit bani in contul de salariu.
“Veneam de la un reportaj special cu o pensionara care l-a vazut pe Isus in zaţul de la cafea si am trecut pe la bancomat, sa vad daca mai tineam minte PIN-ul. Si, cand colo, am dat peste bani, domnule! M-am uitat un pic in jur, am crezut ca-s la camera ascunsa”, ne-a declarat ziaristul, inca nedumerit si gandindu-se cum va explica provenienta banilor nevestei de acasa, care se obisnuise deja sa-l tina pe banii ei la serviciu in ultimele luni. Jurnalistul ne-a rugat sa nu-i dezvaluim numele sau publicatia la care lucreaza, temandu-se ca nu cumva sefii sai sa afle si sa-i ceara banii inapoi. Incurcatura sau nu, cel mai probabil, banii sunt chiar o parte din salariile sale restante, virata din greseala in contul sau. Tot in aceeasi nota, nu s-a aflat inca modul in care colegii sai de la televiziuni au reusit sa transforme petrolul in salarii, dar Politia continua cercetarile.
*Asa, How?
Ce n-o sa aflati de la Realitatea daca nu iesiti din casa: afara nu-i catastrofa pe care o vedeti voi la televizor, dar probabil ca ei o tin asa ca sa nu ne spuna cata puscarie a luat fostul lor patron sau patronul lor din umbra, Vantu, pentru santaj. Si-acum, pentru aia care cred ca m-am uitat io de-al dreacu’ la realitatea, nu eram la mine acasa si n-aveam de ales, dar acum am ajuns, desi, la cat de simpatic a fost drumul, as mai fi mers un pic cu metroul. Pentru ca am mers langa actorul principal dintr-un clip care presimt ca va deveni viral pe youtube, ca l-au filmat unii pe ascuns. Despre ce era vorba? Am vazut o reprezentatie data de presedintele comitetului pentru penibilitate din cadrul organizatiei de beţivi de pe magistrala Republica – Dristor 2, care incerca, lemne de beat, sa ne convinga de frumusetea muzicii rock in gura mare si impleticindu-se pe acolo. Daca nu m-as fi chiuit sa nu rad ca un isteric, probabil ca ori m-as fi induiosat, ori mi-as fi adus aminte ca am si eu camera video la mine. Badigarzii aia din metrou erau spectatori, saracii. “TAN, TAN, TAN-TAN-TAN! METALUL VINE DIN I-NI-MA, FRATE!!! Care esti manelist aici???”. Sincer, in momentul ala, singurul care as fi vrut sa fie manelist era tocmai el. Si, din pacate, nici dupa ce am schimbat metroul nu mi-am amintit ca am camera la mine, ca poate asa il filmam pe seful drogatilor din Militari, ca am impresia c-am calatorit vreo 3 statii impreuna. A inceput sa rada la un moment dat singur ca un isteric, desi nu vorbea cu nimeni nici macar la telefon, nu citea nimic, iar io nu eram descheiat la prohab, n-aveam nimic in ochi si nici ticuri vizibile, ca de scurmat in nas ma scobesc la baie. M-am uitat in ochii lui si-am inteles imediat explicatia. Fumase ceva bun tare, parerea mea.
Naufragiat in casa pe vremea asta frumoasa si fara telecomanda la mine, m-am trezit iar pe Realitatea. Frumos, ba. Acuma, na, fara sa fiu malitios, au chemat niste responsabili de prin servicii sa ne invete ce sa asteptam si ce sa facem pe vijeliile astea, in afara de cumparaturi mai ceva ca de pasti. Eu, sa fi fost adjunctul ISU si sefa Salvarii de la Bucuresti-Ilfov, as fi stat, totusi, la munca si-as fi trimis purtatorii de cuvant pe la televiziuni, ca na, poate am treaba. Ei au venit in persoana la teveu si ma mir ca nu i-au luat astia la misto pe tema asta. Dar starul emisiunii a fost, fireste, Abramburica. Ea are timp liber, ca e doar profesor, rector, parlamentar, ceva prin partid pe la ea si ordonator de credite plus vedeta de serviciu. Si da-i si zi-le, Loredana, pardon, Abramburica: ne-a spus cum sa se poarte politistii cu suspectii, ce ar trebui sa faca salvarea, guvernantii, ce dotari ar trebui sa aiba serviciile de urgenta siiii preferata mea, ce-ar face ea cu scolile, de parca ministru la invatamant ani de zile a fost bunica-mea, nu ea. Io, in locul ei, nu criticam ce fac altii pe viscol, cand ea, desfiintand scolile profesionale, a facut cea mai mare catastrofa, pentru care vom plati MULTI (na, ca scriu si eu orice cu caps, ca la Realitatea), multi ani: inundatii catastrofale de licentiati la particular care n-ar fi trebuit niciodata sa aiba mai mult de zece clase.
Comments (0) 
Themocracy